Cativa pasi in afara timpului
Ar trebui sa ne reconsideram intreaga filozofie de viata, sau, mai degraba, relatia noastra cu universul, pentru ca noi nu suntem capabili sa situam fericirea-adica sanatatea absoluta si totala a fiintei- la acelasi nivel cu noi.
Fericirea este intotdeauna sus, undeva. Dupa o asemenea optica, ea apartine viitorului, acelei linii a orizontului care tot fuge din fata noastra.
(,...)
O fatalitate ?
Pentru fiecare dintre noi exista intalniri de toate felurile. Unele sunt episodice si lasa putine urme. Altele, desi scurte, lasa urme adanci in noi.
Exista unele care dureaza mult, care ne insotesc indelung, uneori toata viata. Prin urmare, sa nu ne imaginam ca acel cauzal este, in mod necesar sinonim cu definitiv ! Este foarte posibil sa trecem printr-o incercare ce isi are originea intr-o alta existenta. Nu se pune problema sa o evitam, ci sa o traversam, ca pe un rau, ceea ce sugereaza ca ar trebui sa gasim un vapor, sa construim unul sau, pur si simplu, sa invatam sa inotam.
Ce anume determina durata acelei traversari ? Uneori latimea raului, care devine fluviu, uneori atitudinea noastra in fata lui, alteori, cele doua elemente in acelasi timp. Si daca fluviul de vine o mare sau un ocean ? Probabil ca destinul nostru ne invita, in mod explicit, sa vedem viata in ansamblul ei- de o maniera sau alta...
Asta inseamna ca trebuie sa ne dezvoltam alti ochi, in spatele celor pe care ii avem, un alt simt al auzului si chiar alt aparat respirator, adapatat pentru adancuri..
In orice caz, este nevoie- si asta mi se pare din ce in ce mai necesar-sa stergem notiunea de fatalitate din contextul karmic. Fatalitatea lasa sa se inteleaga neputinta. Prin urmare, ea sadeste samanta defetismului, a inactiunii si chiar a regresului. Intalnirea cu o tulburare sau cu o boala de origine cauzala poate fi inevitabila, dar asta nu inseamna ca trebuie sa o ridicam la rangul de fatalitate.
Si din acest punct de vedere, modul in care privim problemele existentei este extrem de important, ne orienteaza si ne influenteaza in mod decisiv evolutia. Caracterul obligatoriu al unei intalniri puse la cale de Viata poate fi privit ca fiind de-a dreptul o sansa. Vom vedea acest lucru.
(...)
De la a consola la a vindeca
Boala sau, mai general, dizarmonia unei parti din fiinta noastra este, fara indoiala, mijlocul cel mai radical si mai graitor creat de Inteligenta Naturii, pentru a ne sugera sa reconsideram anumite lucruri.
A descifra limbajul corpului si al sufletului, a-l recepta cu alte simturi si cu o alta constiinta, nu se limiteaza, in optiunea mea, la a acumula niste cunostinte, a enumera niste legi sau a elabora esafodajele unor teorii. Este ceva obisnuit si foarte simplu sa stim « totul » si sa nu stim nimic.
A se sti pe sine si pe ceilalti nu este garantia cunoasterii. Vreau sa spun, prin asta, ca informatia nu este suficienta. Ea este foarte importanta, desigur, chiar indispensabila, dar nu reprezinta mai mult de o etapa, prima treapta a minunatei metamorfoze la care ne invita epoca noastra. Incepem prin a afla, apoi intelegem si, in final, vine si Cunoasterea.
La fiecare pas pe care vrem sa-l facem, ni se cere sa ne ridicam la un anumit nivel. Descoperirea, intelegerea si cunoasterea nu reprezinta ele, oare, un real paralelism cu trupul, sufletul si spiritul ?
(...)
Este momentul desfasurarii aripilor, al distantarii, timpul inteligentei inimii. De asemenea, timpul sa ne apropiem de finalitatea a ceea ce traim, in succesiunea de dezordini al caror subiect suntem.
Este timpul de a afirma ca de noi depinde ca noi sa fim cei care trecem si nu cei peste care se trece si de a gasi instrumentele de care avem nevoie pentru asta.
